You are currently viewing „Atomic Habits” și cum să-ți formezi obiceiurile pe care ți le-ai dorit mereu

Una dintre cele mai bune cărți care mi-au trecut prin mâini, din zona cum-să-devii-mai-bun(ă)-și-să-ți-fie-mai-bine, „Atomic Habits” e de citit cu pixul într-o mână și carnețelul de cealaltă, la fiecare câteva pagini existând o idee care s-ar putea să-ți prindă grozav. Cred că cel mai tare mi-a plăcut faptul că, printr-o serie de lucruri simple, o grămadă de obiceiuri considerate de mine altminteri greoaie au devenit, deodată, pământene.

Două minute, regula cu care poți începe orice obicei nou

James Clear propune să începi cu un obicei nou, care să nu depășească două minute, dintr-un motiv simplu: să nu devină atât de greu de parcurs, încât să renunți. Spre exemplu, să te plimbi două minute. Cei mai mulți ar putea face asta, nu-i așa?

„Oamenilor li se pare ciudat să te entuziasmezi că ai citit o singură pagină, că ai meditat timp de un minut sau că ai dat un singur telefon, dacă ești agent de vânzări. Dar importanța acestui mic pas este aceea că prin el aplici strategia de a nu abandona. În loc să încerci să concepi un obicei perfect din start, mai bine începi cu ceva mai ușor, dar într-o manieră susținută.”

Dacă începi, sunt șanse mari să îți dorești să continui și să mergi 10-15-30 de minute. Dacă nu, ai reușit, totuși, să-ți inițiezi și, în timp, să păstrezi un ritm. Sau să citești o pagină în fiecare zi. Dacă te prinde subiectul, foarte probabil vei vrea mai mult. Dacă nu, vei știi măcar că nu ai renunțat.

Secretul? Ca începutul să fie foarte ușor

„Poți să indentifici de obicei punctele de intrare, care te vor conduce la rezultatul dorit, clasificându-ți obiectivele pe o scară care variază de la «foarte ușoare» la «foarte dificile». De exemplu, a participa la un maraton este obiectiv dificil. E greu să alergi cinci kilometri. Să parcurgi 10.000 de pași comportă o dificultate moderată. Să mergi 10 minute pe jos este ușor. Să-ți încalți tenișii foarte ușor. Dacă obiectivul tău este să participi la un maraton, punctul de intrare este să-ți încalți teniși.”

Orișicum, mi-a plăcut că îndeamnă și la acceptare întrucâtva și la clemență față de noi înșine: la unele lucruri suntem mai buni, apropo de împământenirea unor obiceiuri mai ușor față de altele, iar la anumite aspecte putem, pur și simplu, să nu ne pricepem. Și să fie perfect OK!

Acceptarea de sine, definitorie în dezvoltarea ta

„Apa fiartă poate înmuia un cartof, dar întărește oul. Nu ține de voința ta să te nași cartof sau ou, dar poți alege un joc în care este mai avantajos să fii tare sau moale. Dacă găsești mediul favorabil, poți transforma o situație dezavantajoasă într-una favorabilă.”

Totuși, chiar dacă, în general, îndeamnă la echilibru, cartea nu e lipsită de exemple extreme.

„În vara anului 1830, Victor Hugo se afla în fața unui termen imposibil de onorat. Cu un an înainte, scriitorul francez îi promisese editorului o carte nouă. În tot acest timp, el avusese alte proiecte, primise tot felul de vizite, amânând astfel să scrie. Frustrat, editorul i-a fixat lui Hugo un nou termen, peste mai puțin de șase luni. Cartea trebuia să fie terminată în februarie 1831. Hugo a conceput un plan neobișnuit pentru a scăpa de obiceiul amânării. Și-a adunat toate hainele, cerându-i secretarului său să le încuie într-un cufăr voluminos. Nu a păstrat nimic, în afara unui șal larg. Neavând nicio ținută adecvată pentru a ieși din casă, a rămas la birou și a scris cu fervoare în toamna și iarna anului 1830. «Cocoșatul de la Notre-Dame» a fost publicat în 14 ianuarie 1831, cu două săptămâni înainte de termenul stabilit.”

Am apreciat mult și abordarea potrivit căreia e absolut firesc să fii foarte bun la ceva și deloc priceput la altceva, pentru că mi se pare că ne eliberează de o presiune, pe care poate o punem pe noi înșine. De fapt, nu e nevoie deloc să fii bun la toate, ci să observi la ce te pricepi și cum poți combina lucrurile pe care știi să le faci bine.

„Dacă nu ai găsit un domeniu care te avantajează, creează-ți-l. Scott Adams, desenatorul personajului comic Dilbert, spunea: «Cu toții avem cel puțin câteva abilități, care ne-ar putea duce în Top25 cu puțin efort. În ceea ce mă privește, desenez mai bine ca alții, însă nu sunt nici pe departe un artist. Nu sunt cu nimic mai amuzant decât un comediant mediocru, însă sunt mai amuzant decât mulți alții. Formula magică este că puțini oameni desenează bine, și mai scriu și glume. Combinația acestor două trăsături mi-a creat o zonă specială. Și dacă mai pui și pregătirea mea în business, mi-am putut însuși o nișă pe care puțini desenatori pot să o înțeleagă fără o experiență concretă». Când nu poți câștiga ca fiind cel mai bun, poți câștiga fiind diferit. Un jucător bun muncește mult ca să câștige un joc la care se pricepe toată lumea. Unul extraordinar își creează propriul joc, favorizându-și punctele forte și evitându-le pe cele slabe.”

Și, totuși, nu poți controla chiar tot…

Apoi, cine nu s-a gândit, privind în jur, cu câtă ușurință fac diverși oameni tot felul de lucruri, altminteri complicate în ochii noștri? Se pare că, până la urmă, chiar nu ține totul de noi, așadar nu orice e o chestiune de voință.

„Genele sunt cele care ne determină într-un mod subtil obiceiurile. Într-adevăr, ele se află în spatele oricărui comportament. S-a demonstrat că genele influențează totul, de la câte ore petrecem în fața televizorului, la probabilitatea de a te căsători, divorța sau de a dezvolta o dependență de alcool, droguri sau nicotină. Există o componentă genetică majoră în nivelul tău de supunere sau independență față de autoritate, în nivelul de vulnerabilitate sau rezistență la factorii de stres, în cât ești de proactiv sau reactiv, ori cât ești de exaltat sau plictisit în fața unor experiențe senzoriale, cum ar fi, de exemplu, un concert.”

James Clear are strălucita idee, după mine, să lege un obicei nou și sănătos pe care poate ți l-ai dori de unul pe care îl ai deja, astfel încât efortul să fie atenuat. Spre exemplu, dacă îți dorești să-ți strângi lucrurile de prin casă la finele fiecărei zile, astfel încât să păstrezi ordinea, îți poți planifica o activitate plăcută, urmată de (viitorul) obicei „necesar”: te uiți la episodul din serialul pe care îl voiai, apoi dai un raid prin casă și faci ordine. Secretul pe care marșează James Clear este să recurgi la acest „truc”, până când a-ți strânge lucrurile să devină un reflex și, astfel, să poți trece la alte obiceiuri pe care poate le-ai dori în viața ta și despre care crezi că te-ar face să-ți fie mai bine.

Cum să reușești să economisești și chiar să-ți placă

„Finalul unei experiențe este crucial, pentru că ți se întipărește mai bine în memorie, spre deosebire de fazele intermediare. Vrei ca finalul unei experiențe să fie satisfăcător. Cea mai bună abordare este să apelezi la «ancore», adică la atașarea unor recompense imediate pentru a spori șansele de repetare ale comportamentului. Ancorele pot fi foarte utile, când încercăm să evităm ceva, de regulă un comportament nedorit. E greu să te abții să faci cumpărături inutile sau să nu consumi alcool, luna aceasta, pentru că nu obții nicio gratificație, dacă eviți orele de distracție sau eviți să cumperi o pereche de pantofi. Este greu să obții satisfacție, dacă nu acționezi în niciun fel. Tot ce faci e să reziști tentației, iar asta nu oferă cine știe de plăcere. O soluție ar fi să inversezi situația. Să evidențiezi indiciul evitării. Deschide un cont de economii și oferă-i un scop – de exemplu, «jachetă de piele». Ori de câte ori te abții să cumperi un produs, alimentează contul cu suma de bani echivalentă prețului acestuia. Eviți să cumperi un caffe latte? Depune în cont suma respectivă. Renunți la Netflix? Depune în cont 10 dolari. Este ca și cum ți-ai crea un program de fidelitate. Recompensa imediată – alimentarea contului pentru achiziționarea unei jachete de piele – e mai plăcută, decât simpla privațiune de shopping. Lipsa acțiunii devine, astfel, satisfăcătoare.
Unul dintre cititorii mei a folosit, împreună cu soția lui, o metodă similară. Voiau să evite să ia masa în oraș și să gătească mai des împreună. Ei au denumit contul de economii «Călătorii în Europa». Ori de câte ori evitau să meargă în oraș, alimentau contul cu 50 de dolari. La sfârșitul anului, reușiseră să strângă bani pentru vacanță. (…) Cea mai bună metodă e să atașezi un strop de plăcere imediată obiceiurilor care dau rezultate pe termen lung și un strop de dificultate celor negative. (…) Economistul francez Frédéric Bastiat a explicat acest fenomen foarte clar, atunci când a spus: «Aproape întotdeauna, atunci când consecințele imediate sunt favorabile, cele finale sunt dezastruoase și viceversa».

Pe alocuri, „Atomic Habits” îți aduce în atenție povești în care ambiția a fost cea care a făcut diferența între o simplă încercare și succes.

Dacă ai nevoie de 18 ani să reușești, e perfect OK

„În 1955, la deschiderea parcului de distracții Disneyland din Anaheim, California, un băiat de 10 ani s-a prezentat pentru a i se oferi o slujbă. (…) Curând, a descoperit că nu-i plăcea neapărat să fie magician, însă iubea să fie pe scenă. S-a hotărât, așadar, să devină comediant. (…) În adolescență, a apărut în spectacolele cluburilor mici din suburbiile orașului Los Angeles. Majoritatea celor din public preferau să bea sau să converseze cu prietenii, decât să-i acorde atenție. Într-una din seri, și-a prezentat numărul de comedie într-un club literalmente gol. Nu avea rezultate remarcabile, dar fără îndoială progresa. La început, reprezentația lui dura maximum unul-două minute. (…) În cele din urmă, după aproape 19 ani de muncă, tânărul a ajuns celebru. A susținut un turneu de 63 de zile în 60 de orașe. Într-un spectacol din Ohio a avut un public de 18.695 de spectatori. La un turneu de trei zile găzduit de orașul New York s-au vândut alte 45.000 de bilete. Ajunsese în vârful ierarhie, devenind unul dintre cei mai buni comedianți ai timpului său. Numele său este Steve Martin. Povestea lui ne învață într-un mod fascinant ce înseamnă menținerea obiceiurilor pe termen lung. E greu să îți imaginezi o situație mai înspăimântătoare, decât aceea de a fi pe scenă și de a nu obține nici măcar un hohot de râs. Și, totuși, Steve Martin și-a înfruntat această teamă în fiecare săptămână, timp de 18 ani. După cum spune el însuși: «10 ani de ucenicie, patru de perfecționare și patru ani de succes răsunător»”.

„Atomic Habits” atinge și unul dintre subiectele care mă intrigă și fascinează deopotrivă. Spre exemplu, situația în care un om, retras din activitatea de muncit zi de zi și ajuns în ipostaza pensionării, se poate regăsi într-o răscruce periculoasă de drum.

„Cu cât o convingere îți definește mai mult identitatea, cu atât mai greu va fi să te adaptezi provocărilor vieții. De exemplu, dacă ești vegetarian și contractezi o boală care te obligă să îți schimbi obiceiurile alimentare, vei suferi o criză de identitate. Când te agăți prea tare de o singură trăsătură, devii vulnerabil. Pierzând-o, te pierzi pe tine. Dacă toată viața te-ai privit dintr-o singură perspectivă, cine mai ești când aceasta dispare? Veteranii și foștii antreprenori se confruntă cu astfel de sentimente. Dacă identitatea ta gravitează în jurul convingerii că ești un soldat excepțional, ce se întâmplă când te retragi din serviciul militar?”

P.S. Încă un lucru, chiar dacă aparent mărunt, care mi-a plăcut s-a regăsit în zona de mulțumiri, unde James Clear notează „În cele din urmă, îți mulțumesc ție. Viața este scurtă, iar citind această carte mi-ai dedicat o parte din timpul tău prețios”. Până la urmă, „prețios” chiar este un termen potrivit pentru „Atomic Habits”, pentru că sunt toate șansele să rămâi cu câteva lucruri sănătoase și valoroase în viața ta, după ce vei fi parcurs cartea.

Lasă un răspuns