Cum ar fi să poți să vizualizezi cum ar fi arătat viața ta, în funcție de fiecare decizie pe care ai fi putut lua-o, de-a lungul vremii? Pe mine m-a atras și speriat deopotrivă ideea, cu accent pe prima parte.
Așadar, o infinitate de vieți, o singură bibliotecă. Pentru a înțelege mai multe, trebuie să intrăm în unviersul Norei Seed, o tipă puțin trecută de 30 de ani, care decide să nu mai trăiască și face un pas în sensul acesta. Începutul cărții este, așadar, genul acela care te scoate din zona de confort.
Aflată între viață și moarte, Nora se pomenește într-o bibliotecă, cu rafturi care se întind la nesfârșit și cu o infinitate de cărți de-o parte și de alta, care îi oferă posibilitatea de a încerca o altă viață, pe care ar fi putut să o trăiască, în funcție de fiecare alegere din existența sa.
„Asta reprezintă cărțile tale. Celelalte prezenturi apropiate și orice viitor de care ai fi putut avea parte. (…)
– Și când se termină fiecare viață?
– S-ar putea termina în câteva secunde. Sau ore. Ar putea fi zile. Luni. Sau mai mult. Dacă găsești o viață pe care îți dorești cu adevărat să o trăiești, atunci vei avea ocazia să o faci, până când vei muri de bătrânețe. Dacă îți dorești din tot sufletul să duci o anumită viață, nu trebuie să îți faci griji. Vei rămâne în ea de parcă acolo ai fi fost dintotdeauna. Fiindcă într-un univers chiar așa s-a și întâmplat.”
Și, rând pe rând, Nora se întoarce în trecutul său și în momentele în care credea că nu a ales bine, cerând cartea care îi arată cum ar fi fost, dacă decidea altfel. Așa ajunge să își viziteze multe alte vieți, din universuri paralele.
„Visul unor proprietari de pub devine realitate. Conform articolului, cumpăraseră ieftin o tavernă dărăpănată, pe care o renovaseră, cu ajutorul unei moșteniri modeste (…), al câtorva economii și al unor împrumuturi de la bancă. Articolul prezenta o poveste de succes, cu toate că asta se întâmplase cu doi ani în urmă.
Nora a ieșit, întrebându-se dacă poți judeca o viață după numai câteva momente petrecute într-o marți, imediat după miezul nopții. Sau poate că doar de-atât aveai nevoie.”
Doar că, în viața aceea, în care aparent deținea un business de succes, lucrurile nu stăteau tocmai așa. Nora nu era nicidecum mai fericită, decât în ipostaza inițială, celei căreia se decisese să pună capăt.
Nora era șocată. Doar că nu o șocase ceea ce își închipuiau cei din barcă. Nu era șocul de a se fi trezit la un pas de moarte. Ci șocul de a fi conștientizat că, în realitate, își dorea să trăiască.”
„Nora a sorbit din cafeaua proaspătă, pe care i-o dăduse Hugo, direct din termos, ținând-o cu mâinile înghețate, chiar și prin trei perechi de mănuși.
A fi parte din natură înseamnă a vrea să trăiești.
Atunci când rămâi prea mult timp într-un loc, uiți cât de mare este lumea. Nu înțelegi ce întindere au longitudinea și latitudinea. La fel cum, presupunea ea, e greu să înțelegi imensitatea dinlăuntrul unei persoane.
Dar, de îndată ce percepi imensitatea, de îndată ce ți-o dezvăluie cineva, ea se va agăța de tine cu încăpățânare (…).”
Și, pe măsură ce se reîntoarce în bibliotecă și alte altă și altă carte, Nora observă în unele vieți ceva curios pentru ea: dorința de a trăi. E drept, apare atunci când se apropie moartea, dar orișicum, îi trezește ceva ce nu știa că există în interiorul ei.
„După cum spunea filozoful scoțian David Hume, viața unui om nu are mai multă importanță în univers decât a unei stridii.
Dar, dacă pentru David Hume fusese suficient de important să-și noteze acest gând, atunci poate că era suficient de important să-ți propui sau să înfăptuiești un lucru bun. Să ajuți la ocrotirea vieții sub toate formele ei.
„Biblioteca de la Miezul Nopții” este una dintre cărțile mele preferate, din lecturile anului trecut. Am empatizat cu Nora Seed, am sperat pentru ea să-și găsească echilibrul și mi-am dorit să-i fie bine. Cu alte cuvinte, Matt Haig a reușit să construiască o poveste, care are toate șansele să te țină hipnotizat. O experiență mișto, de altfel, ceea ce îți doresc și ție! 🙂