Despre Céline Dion știam că-mi place. În școala generală îi ascultam CD-ul pe repeat, pe care-l însușisem (ca orice-mi plăcea din casă) ca fiind al meu. Mi se părea curajoasă și talentată. Cu mintea de adult aveam să aflu, însă, inclusiv prin documentarul „I Am: Céline Dion”, că nu intuiam nici măcar un sfert din ce e ea ca om. Eleganța și distincția se văd, în mod cert, cu ochiul liber. Ce nu se vede, poate, la prima vedere este cât de puternică e femeia asta.

Lansată în domeniul muzicii la începutul anilor ’80, câștigă Eurovision ca reprezentată a Elveției opt ani mai târziu. Un concert de-al lui Michael Jackson o face pe Céline Dion să viseze la o carieră dincolo de continent, iar dorința de a se extinde și face cunoscută mai departe de Europa o motivează să învețe engleza, mișcare care face ca a ei carieră să cunoască o amploare incredibilă, în anii ’90 cucerind și tărâmurile americane. „Treat her like a lady”, „My heart will go on”, „I’m Alive”, „Pour que tu m’aimes encore”, „All by myself”, „It’s all coming back to me now” sunt doar câteva dintre cele foarte multele melodii care continuă să răsune pe mapamond (și-n inima mea!).

Nu-mi închipui să existe cineva pe Planetă, care să nu știe cine e Céline Dion. La 56 de ani, numele ei e sinonim cu muzica (și încă una bună, aș zice), genul care dăinuie peste timp, căreia nu-i piere din farmec, ci poate chiar se accentuează. Doar că, dincolo de eleganța afișată, viața ei a fost una marcată (și) de controverse.
Dintr-o familie canadiano-franceză cu nu mai puțin de 14 copii, Céline Dion este unul dintre acei oameni care au știut dintotdeauna ce-și doresc să facă: muzică. Iar domeniul pe care și-l alege îi decide toate palierele vieții: cariera, omul cu care are să conviețuiască zeci de ani, stilul de a trăi și, în cele din urmă, poate chiar diagnosticul care îi schimbă tot ce știe despre viață la 180 de grade.
Ce mai înseamnă 26 de ani…?
Are 12 ani, când intră în biroul lui René Angélil, un bărbat de 38 de ani, prevenit dintr-o familie libano-siriană, căsătorit și cu copii. E suficient să o audă cântând o melodie compusă de ea împreună cu unul dintre frați și mama lor, „Ce n’était qu’un rêve”. Aici, în biroul lui, începea ceea ce are să devină una dintre cele mai controversate conexiuni din lumea publică. René Angélil, la rândul său fost cântăreț, crede atât de mult în chipul și vocea din fața sa, încât îi devine manager și îi lansează cariera, mergând până într-acolo încât își ipotechează casa pentru finanțarea primului ei album. „Atunci, s-a produs un miracol. Nu mai auzisem niciodată o asemenea voce. Pentru mine este cea mai frumoasă voce din lume”, consemnează René Angélil, la un moment dat. Întâmplător sau nu (…), cinci ani mai târziu, René Angélil divorțeză de cea de-a doua sa soție. Evenimentele par să se sincronizeze cu afinitatea dintre el și Céline Dion, cea din urmă punctând o mărturisire care se potrivește fix cu perioada divorțului cu numărul doi: „Cred că la 17 ani, sentimentele mele pentru el au început să se schimbe. Am cam început să mă uit la el altfel”.

Se spune că, pe când Céline Dion are 19, iar René Angélil 45, în prealabil cu trei copii din două căsătorii anterioare, cei doi încep să formeze un cuplu. Logodna se petrece în 1991, într-o discreție maximă, singurii care știu despre relația lor fiind apropiații și familia – care nu e nicidecum de acord, relațiile lui Céline Dion cu mama ei, îndeosebi, fiind unele cel puțin reci, pe fondul alegerii de cuplu. Tot în ’91, însă, René Angélil trece printr-o încercare – un infarct.
Însă diferența de vârstă -nu mai puțin de 26 de ani- rămâne un impediment în ochii celorlalți, îndeosebi în ai mamei lui Céline Dion. „A fost foarte dificil pentru ea. Când i-am spus ce simt pentru el, a încercat tot ce a putut ca să mă facă să mă răzgândesc. Am fost furioasă, la început, dar ea a încercat să mă facă să înțeleg că acest bărbat a mai fost căsătorit de două ori, că are trei copii și că nu este responsabil. Mi-a spus: «Ești copilul meu, ești fetița mea, iar eu îmi doresc să întâlnești un Făt-Frumos perfect». Însă, dragostea noastră a fost atât de puternică, încât toată familia mea s-a îndrăgostit de el, iar mama mea n-a mai avut de ales”, povestește Céline Dion, într-un alt interviu, confirmând ceea ce au arătat, de-a lungul timpului, atâtea alte cazuri – ce spun ceilalți contează prea puțin.

Anul 1993 aduce oficializarea relației în mod public, Céline Dion numindu-l „culoarea iubirii (ei)” în secțiunea de dedicații al celui de-al treilea album al ei în engleză „The Colour of My Love”. Logodnei îi urmează, tot în ’93, nunta, una marcată de extravaganțe, în Basilica Notre-Dame din Montreal, într-un eveniment în mare parte televizat.
Pauzele de carieră, o constantă tristă
Dacă imaginile cu ei, de-a lungul anilor, lasă să se întrevadă o conexiune puternică, profundă și aparte, viața, totuși, nu i-a iertat, ci chiar i-a vitregit, pe alocuri. În 1999, René Angélil e diagnosticat având cancer la gât, veste căreia îi urma o pauză considerabilă din cariera lui Céline Dion, de doi ani, care se retrage din viața publică pentru a-și sprijini jumătatea. În 2000, apar semne de încurajare, René Angélil primind vestea că a scăpat de cancer, iar un an mai târziu, încercările de tratamente de fertilizare in vitro (de altfel, transparente) dau roade și au primul lor copil, René-Charles Angelil. Un deceniu după, devin din nou părinți, de data aceasta având gemeni: pe Eddy, numit după compozitorul preferat al cântăreței, care îi semnează primele cinci albume și pe Nelson, în onoarea lui Nelson Mandela.

Doar că, în 2013, cancerul se întoarce în viața René Angélil și, implicit, a lui Céline Dion, care ia din nou o pauză de carieră, pentru a-i fi alături. Războiul are, însă, să fie unul pierdut, iar René Angélil moare, pe 14 ianuarie 2016, la 73 de ani. Nu așa cum și-ar fi dorit – lângă ea. „Am vorbit la telefon, în ultima seară, în care eu am avut un concert. Mi-a spus că îmi urează un show extraordinar și că mă iubește. Și eu i-am spus că îl iubesc foarte mult și că ne vedem mai târziu.” Doar că „mai târziu” avea să nu mai vină niciodată.
17 ani de neputință, urmați de un diagnostic greu, dar venit „ca o eliberare”

Foarte posibil ca moartea jumătății ei s-o zguduie fără cale de întoarcere. În 2022, într-o perioadă în care-și anulează turneele anunțate în întreaga lume, Céline Dion face, cu lacrimi în ochi, un anunț – faptul că se confruntă cu „boala persoanei rigide”, o afecțiune rară, care afectează una dintr-un milion de persoane și care se manifestă prin apariția unor spasme musculare severe, care afectează funcțiile motorii. Crizele pot apărea oricând, riscurile incluzând ruperea unor oase sau chiar moartea.
Primele simptome le are cu 17 ani înainte de a afla ce are, de fapt, așa încât diagnosticul îl primește, pe jumătate, întrucâtva ca o eliberare. „S-ar putea să pară ciudat să spun asta, dar am fost fericită când mi s-a spus ce este. În sfârșit, voi putea trăi cu această boală și nu voi mai suferi din cauza ei. Sper că acest lucru nu îi va speria pe oameni să caute un diagnostic ci, în schimb, îi va alerta. Mi-a luat 17 ani să înțeleg ce se întâmplă. Vă rog, nu așteptați atât de mult timp!” , spune cântăreața.

Înapoi în timp, în 2008, în timpul turneului Taking Chances, Céline Dion observă ceva neobișnuit – că îi tremură vocea, atunci când atinge note înalte: „Mă luptam să o controlez. Am reușit să ajung foarte sus, dar apoi vocea mea era cuprinsă de niște spasme. Am făcut ce trebuie să faci în aceste zile: am mers să văd un doctor”. Doar că medicii îi spun că nu e nimic în neregulă în ceea ce privește corzile sale vocale, așa încât Céline Dion se întoarce în Las Vegas și susține alte cinci turnee. Doar că apare un nou obstacol și încă unul îngrijorător: începe să experimenteze rigiditate musculară: „Mă luptam să mă mișc. Trebuia să mă sprijin de ceva ca să pot merge”. La un moment dat, Céline Dion ajunge chiar să nu mai poată merge. Deloc! Începe lucrul cu o echipă dedicată, iar situația se îmbunătățește.
„I am: Céline Dion”, „nefardat” și cu o doză uriașă de autenticitate
Documentarul „I am: Céline Dion” arată și o scenă absolut zguduitoare, care te impactează prin realitatea ei brutală, despre ce înseamnă pentru Céline Dion o criză ca urmare a diagnosticului pe care îl are. Am plâns, poate aș fi plâns chiar cu sughițuri, dacă nu îl vedeam cu o prietenă și n-aș fi știut că asta o s-o facă și pe ea să facă la fel. Așa că, pe principiul „take one for the team”, mi-am mai înfrânat din trăiri, cu toate că în interior s-au simțit izbitor de trist. Am plâns de neputință, de nedreptate, de cât de crudă poată să fie viața.
Practic, când creierul ei e suprastimulat, respectiv atunci când cântă, Céline Dion „plătește” cu momente absolut crâncene și înfiorătoare, în care corpul i se blochează, nu mai reacționează la nimic, însă privirea, ei bine, privirea!, îi e absolut terifiată, semn al durerilor uriașe resimțite, în timp ce corpul îi e practic paralizat. Prima dată, m-am întrebat de ce este inclusă o astfel de secvență. De ce a fost sau s-a expus prin ceva atât de brutal. Apoi, m-am gândit că, până la urmă, asta e realitatea vieții ei. E ceva cu care se confruntă și care o pândește la orice pas.
„Care este scopul meu în viață? Să fiu cântăreață? Un purtător de cuvânt pentru sindromul persoanei rigide? O mamă? Sau toate acestea în același timp? Ziua de astăzi marchează începutul restului vieții mele”, spune Céline Dion, care oferă o lecție (da, chiar o lecție!) de viață absolut incredibilă și, la extrem de scurt timp după scena crizei extrem de impactante emoțional nu doar pentru privitori, ci cu siguranță mai ales pentru ea, alege, cu o candoare greu de pus în cuvinte, să revină fix la ce îi declanșase acea criză, să cânte. Cred că asta m-a izbit cel mai tare, faptul că, orice ar fi, NU SE LASĂ.
În loc de cuvânt de încheiere

Sunt, totuși, șanse ca să poată reveni pe scenă – desigur, într-un cu totul alt context, decât a obișnuit, de-a lungul vremii. Încă studiind o variantă care să presupună un consum redus de resurse, așa încât să minimizeze șansa unei noi crize cu potențial mortal. Varianta câștigătoare pare să fie un concert de puțin peste jumătate de oră, cu un repertoriu modificat în funcție de contextul actual al sănătății sale, urmând ca datele și locurile să fie anunțate. Mă bizui pe norocul meu proverbial de a reuși să pun mâna pe un bilet, pe când se va întâmpla asta, iar între timp, las informația pentru cine vrea să o vadă sau să o mai vadă pe Céline Dion, după mine una dintre cele mai pline de inspirație persoane din lumea asta mare și atât de complexă, unde se ascund atât de multe povești pentru cine are ochi să le vadă și urechi să le audă.