You are currently viewing „O vară italiană” sau cum poate fi îmblânzită moartea cuiva drag

„O vară italiană” mi se pare genul de carte care are toate șansele să meargă până în străfundurile tale și nu o dată, ci de mai multe ori, apoi să o ia de la capăt iar și iar. Katy rămâne fără relația cea mai profundă din viața sa: mama ei, Carol -omul care știa mereu să o echilibreze, care știa ce are nevoie, care era gata mereu să-i dea un sfat bun pentru o situație înainte aparent fără de ieșire- moare, după o perioadă în care s-a luptat cu o boală meschină. Așa că, puțin trecută de 30 de ani, Katy se trezește brusc într-o revoluție interioară, unde totul pare cu susul în jos și nimic nu mai are sens.

„Încă nu pot concepe lumea fără mama, nu-mi pot imagina cum va arăta ea sau cine sunt, în absența sa. Mi-e imposibil să înțeleg că n-o să mai parcheze în locul interzis de lângă bordură, în fața casei mele, ca să dea fuga înăuntru cu o pungă plină de minunății: cumpărături, produse cosmetice, un pulover nou pe care l-a descoperit într-un magazin de pe Fifth Street. Nu pot să înțeleg că, dacă o apelez, telefonul o să sune și o să tot sune și n-o să mai răspundă nimeni la celălalt capăt ca să spună «Katy, draga mea, stai o secundă! Am mâinile ude». Nu-mi imaginez cum mă voi împăca vreodată cu faptul că, pur și simplu, nu mai există brațele ei calde și primitoare. În care m-am simțit mereu acasă. Vedeți voi, mama a fost iubirea vieții mele. A fost iubirea vieții mele și am pierdut-o”.

Faptul că, de-acum înainte, Carol n-o să mai fie acolo pentru fiecare nimic de zi de zi, care alcătuiește, de fapt, viața o lasă pe Katy aproape fără suflare. Momentul din care Carol nu mai e reprezintă pentru Katy punctul zero în existența ei: deodată, nimic nu mai pare să aibă sens, căsnicia cu Eric e pusă sub semnul întrebării, micile lucruri din viața de zi cu zi pălesc și nu mai au nicio valoare. Și, ca viața să-și arate cu adevărat umorul ironic, în mijlocul acestei „furtuni” interioare, Katy primește un reminder cinic, despre vacanța pe care urmau să o aibă, doar ea și mama ei, în Positano.

O călătorie dincolo de limita imaginației

Carol îi povestise în nenumărate rânduri, de-a lungul timpului, despre locul magic, în care ajunsese în primii ani ai vieții de adult și modul în care reușise să-și pună amprenta asupra felului de a fi. Iar atunci când boala pune stăpânire pe ea, asta le aduce aminte că, dacă nu fac ceva imediat, s-ar putea să nu mai aibă timp pentru acea vacanță doar pentru ele două.

Sub f o motivație pentru a lupta cu tratamentele dure pe care le urmează Carol, cele două își stabilesc ca, în sfârșit, să pună la cale reîntoarcerea în Positano. Katy ia biletele de avion, iar Carol face itinerariul în amănunțime al fiecare zile pe tărâmul înțesat de povești, unde „totul durează mai mult în Positano. Chiar și timpul”. Doar că viața are alte planuri și, între timp, Katy se trezește că are tot ce îi trebuie pentru vacanța în Positano, mai puțin singurul „element” esențial: pe mama ei.

Derutată și confuză de cum ar trebui să fie viața, de acum înainte, se lasă pradă inerției și urmează calendarul evenimentelor deja planificate, alegând să meargă singură acolo unde ar fi trebuit să călătorească alături de cel mai important om din viața ei. Apoi, în Positano, tot ceea ce știa ea capătă alte forme și sensuri și Katy este dată, deși nu credea că se poate, și mai mult peste cap.

Uneori, tot ceea ce credeai că știi nu e tocmai așa

Positano o trage pe Katy într-o călătorie înapoi în timp, în care are să descopere despre Carol lucruri nebănuite și o trece prin o mulțime de faze, de la a avea impresia că nu-și cunoștea deloc mama, până la a o înțelege mai bine ca niciodată și, mai mult decât atât, a obține răspunsuri la propriile ei angoase. Călătoria în Positano a lui Katy este una spirituală, pe alocuri terapeutică și o forțează să atingă toate punctele nevralgice din viața ei.

Îl cunoaște pe Adam, care o face să analizeze dacă și cât căsnicia ei cu Eric este ceea ce are nevoie, merge pe urmele mamei ei și are chiar parte de surpriza vieții ei: la un moment dat, chiar o găsește pe Carol în Positano. Doar că pe Carol cea dinainte, cea de la vârsta pe care o are, acum, Katy. Petrec împreună momente dincolo de limita rațiunii și se bucură de timpul lor, așa cum ar fi trebuit să fie, dacă boala lui Carol n-ar fi fost atât de meschină, încât să-i pună capăt vieții. Apariția lui Adam și reîntâlnirea cu Carol o fac pe Katy să-și clarifice ce e important pentru ea și ce trebuie să schimbe în viața ei, pentru a putea supraviețui pierderii celui mai drag om.

Când umorul își face loc până și în situațiile tragice

„Și atunci intrăm sub arcadă. Ridic cutia la buze. O sărut. Și apoi, când trecem pe sub arcadă și suntem umbriți de stâncă, o golesc în apă. Mă uit cum praful se ridică ușor la suprafață și cum se destramă în briză. Mă gândesc că ea e peste tot. E peste tot în jurul nostru. Apoi, pur și simplu, ieșim de sub arcadă și în cutiuță nu mai e nimic. Simt un gol teribil în stomac, recunosc sfârșitul. Înțeleg că ea chiar nu mai e. Nu mă așteaptă la hotel, nu e acasă în Brentwood. Nu va mai intra pe ușa din față în casa noastră, neanunțată, ca să ne aducă niște legume din piață. Nu-mi va mai lăsa mesaje vocale de 15 minute. Nu va suna. Nu mă va mai ține în brațe inspirându-mi siguranță prin prezența ei. Mai am atâta viață înainte fără ea, iar ea nu mai e.”

Dincolo de evenimentul tragic, în jurul căruia este construită povestea, „O vară italiană” are numeroase pasaje „delicioase”, ticsite cu umor fin, care te fac să o iubești imediat.

„- Vrei să bem ceva?
– Acum? E abia 11!
Îmi scot ochelarii și mă uit la el.
– E Italia.”

„O vară italiană” m-a făcut nu doar să mă reîndrăgostesc de Italia, de altfel marea mea iubire sau să-mi planific deja o călătorie în Amalfi și să o iau pe urmele lui Katy și ale lui Carol, ci și să mă implic 100% în relația lor dincolo de limitele specialului, să sufăr alături de ele, dar mai ales să mă bucur din plin de o călătorie cum greu mi-aș fi putut închipui că ar putea exista.

Lasă un răspuns