Am plimbat cartea aceasta vreme de câteva drumuri pe la metrou și reacțiile au fost dintre cele mai diverse: ori un zâmbet solidar la ideea că investesc răgazul de timp în a citi, ori o curiozitate specifică să se deslușească de pe copertă despre ce este vorba. Cea mai grăitoare, însă, a fost a unui domn de 55-60 de ani, care a mijit ochii, a reușit să parcurgă titlul, apoi a avut o reacție extrem de expresivă de genul „Pfff”, asezonată de datul ochilor peste cap.
Pe jumătate, m-am amuzat, pe cealaltă, m-am întristat. Oare ce ar trebui să conțină o copertă de carte, să te facă să nu te priponești la o imagine sau la un titlu, ci să-i acorzi timp, pentru a analiza dacă-ți poate oferi ceva util sau nu? Sunt puține cărți pe care le-am început și le-am abandonat pe parcurs. Și, dacă totuși s-a întâmplat, intuiția mea îmi spune că încă nu a fost momentul pentru ele – poate au fost prea complicate pentru nivelul meu din acel moment, poate aveau o încărcătură emoțională foarte tristă, suprapusă unei perioade dificile și încă o listă de motive din viața de zi cu zi.
Totuși, în cazul celor pe care le-am dus la bun sfârșit, nu s-a întâmplat întotdeauna să-mi placă până la extaz, însă am perseverat aproape mereu, având convingerea că, și dacă aș rămâne cu o singură idee nouă sau o perspectivă încă nedescoperită, acea carte și-ar merita timpul.
„Secretele întregii vieți” e genul acela de carte, pe care fie o iubești, fie ți se pare dintr-o sferă mult prea spirituală, predispusă luatului în derâdere. După părerea mea, însă, viața se împarte în trei mari capitole, fiecare cu nevoile specifice: trup, minte și suflet. Și, dacă refuzi dezvoltarea unuia dintre ele, apare un deficit pe care ai să-l resimți, la un moment dat. Așadar, aș îndemna la chibzuință și la lecturi cât mai variate, cu teme cât mai diferite, care să te ajute să te dezvolți.
Cartea este împărțită în patru mari capitole, după cum urmează:
- Diferite scrieri religioase, analizate sub ipoteza faptului că ar fi fost modificate, de-a lungul timpului, în funcție de prioritățile regimului de conducere din acel moment; se aduce în discuție posibilitatea ca, pe parcursul miilor de ani, ele să fi fost schimbate în funcție de context, unul dintre efecte fiind acela de distanțare a omului de ideea de divinitate și de apariția unui intermediar, de care echilibrul sufletesc al unei persoane să depindă și în fața căreia să răspundă;
- Karma și reîncarnare: dincolo de cele două cuvinte și înțelesurile lor deja clare pentru majoritatea dintre noi (am spus clare ca semnificație, nu musai să rezonăm toți cu ele), se propune abordarea ca obstacolele din viața noastră să fie privite fie ca lucruri pe care ni le-am fi ales pentru a crește spiritual, cândva, înainte să apărem aici așa cum ne știm, fie consecințe ale unei karma dintr-o altă viață sau din cea actuală; oricum ar fi, fiecare dintre cele trei versiuni te ajută cumva să ieși din „pătrățelul” de victimă, în cazul în care se întâmplă să zăbovești în el, pe fondul unor eventuale șocuri din viață sau a unor evenimente tragice sau marcante;
- Moartea: ce reprezintă ea, ce se întâmplă cu sufletul după, căci despre trup știm deja. 🙂 Pe mine, una, abordarea subiectului morții din perspectiva spirituală a cărții m-a relaxat, fiind o temă care mi-a bântuit profund gândurile, în ultima vreme și m-au trecut niște fiori la gândul ei; totuși, cartea o normalizează, păstrând perspectiva ideală, desigur, de a veni cât mai târziu; 🙂
- Legile universului: a devenit un laitmotiv „legea atracției” în exprimarea uzuală, așa că nu cred că e nevoie să o mai dezvolt, iar pe lângă ea, se vorbește și despre legea cauzelor și cea a consecințelor, toate legate strâns între ele.
Câteva concluzii la care îndeamnă fiecare capitol, care mi s-au părut constructive:
- Divinitatea nu e ceva separată de tine, ci e în esența tuturor lucrurilor de pretutindeni; mai curând decât un Rai sau un Iad, după viața noastră așa cum o știm, există „Raiul” sau „Iadul” de aici, de pe pământ, așa cum ni-l facem fiecare, de multe ori fără să ne dăm seama; nu avem de ce să ne fie frică de Dumnezeu, viața în sine există ca să experimentezi, să trăiești cele mai frumoase experiențe și să evoluezi, toate direct proporțional cu a-i ajuta pe cei din jurul tău, de a te împleti cu evoluția lor;
- Fiecare culege ce seamănă și, în funcție de karma și de ce-și dorește să experimenteze pe pământ, omul și-ar alege țara, orașul, familia, corpul, inteligența, scopul reîncarnărilor fiind acela de a oferi omului mai multe șanse să experimenteze și să evolueze; se insistă pe principiul că nu ești singur pe pământ, ci iubit și protejat, în general, de divinitate;
- Nu poți să mori cu adevărat, pentru că nu ești corpul tău. Renunți doar la trup, moartea fiind „doar” trecerea într-o altă dimensiune. Moartea corpului fizic nu este întâmplătoare și un om nu moare, până când sufletul nu-și dorește asta; sufletul renunță la corp doar în momentul în care consideră că a terminat ceea ce avea de făcut sau dacă se simte ignorat mult timp de minte și trup;
- Trebuie să ai grijă tot timpul de ceea ce gândești, simți, spui și faci, pentru că aceste elemente îți construiesc realitatea și perspectiva asupra lumii; dăruiește ceea ce îți dorești să primești – îmbrățișări, zâmbete, răbdare, gânduri frumoase. „…este important să știi că tot ceea ce vine spre tine este doar pentru evoluția ta. Nu ești o victimă niciodată, ci un creator, doar că de cele mai multe ori creezi inconștient, fără să știi”, spune un fragment de pe la final.
În contextul cărții și domeniului în care se încadrează, mărturisesc că mi-ar plăcea ca oamenii (inclusiv eu, pentru că m-am surprins sceptică în privința multor cărți, subiecte, situații) să abordeze lucrurile mai curând sub semnul întrebării constructiv, fără să-și refuze să afle alte idei și ipoteze, ca să poată extrage din fiecare ceea ce rezonează cu ei sau, în caz de nu, să fie o alegere conștientă, nu una din neștiință. 🙂
Una peste alta, dacă și tu ai citit cartea, sunt curioasă să aflu părerea ta. Sau, dacă ai auzit despre ea, înainte sau după această lectură, mi-ar plăcea să știu dacă și ce ți-a trezit interesul s-o treci pe lista ta de citit.
Dragă Diana, deși subiectele abordate în carte mi se par extrem de interesante și vin cu o perspectivă nouă, cel mai tare mi-a plăcut ceva ce ai scris tu “ acea carte și-ar merita timpul.” Propoziția asta mi-a dat temă de gândire. Să ajung să fac activitățile care își merită timpul.
Iuli, ce drăguț! 🙂 Uite, la perspectiva asta nu mă gândeam, dar iată încă o situație în care o idee poate da alte idei, cu totul diferite, de la om la om. Și, implicit, să ne facă să evoluăm.
Oricum, din ce știu eu, tu ai deja capacitatea de a-ți alege activitățile care-ți merită timpul. 🙂 Însă cred că nu strică momente de introspecție, din când în când, așadar poate-i bine să păstrăm mintea deschisă mereu, așa cum cred că o faci și tu.
Îmbrățișări!